Gândește în tine însuți: „Domnul mă vede și cunoaște starea mea; să fie cum Îi place lui Dumnezeu”, și vei avea pace.

Publicat

Dacă chilia e rea sau dacă ascultarea nu-ți e pe plac sau dacă ești istovit de boală, gândește în tine însuți: „Domnul mă vede și cunoaște starea mea; să fie cum Îi place lui Dumnezeu”, și vei avea pace. Dacă sufletul nu se predă voii lui Dumnezeu, nu-și va găsi nicăieri pacea, chiar dacă ar păzi posturi mari și ar stărui în rugăciune. Cine învinuiește pe oameni pentru faptul că îi fac reproșuri, acela nu înțelege că sufletul lui e bolnav și că nu reproșurile sunt vinovate pentru suferința lui. Cel căruia îi place să-și împlinească voia sa proprie, acela nu e deloc înțelept, dar cel ascultător degrabă va înainta (duhovnicește), pentru că Domnul îl iubește.

Sfântul Siluan AtonitulÎntre iadul deznădejdii și iadul smereniei